Mitul exista, soacra se formează. De cei care cred in ea. Eticheta de “soacra” ma enerveaza la maxim, mai ales cand e folosita de cineva care nu este casatorit! Nu inteleg nici ideea cum ca tre' sa-i zici soacrei tale "mama". Pai de ce sa-i zici mama, ce e mama ta? Ma enerveaza atunci cand oamenii ma intreaba: "ce face sotul tau, "barba'ctu"...etc, desi stiu ca nu sunt maritata. Sunt acei oameni care considera ca daca locuiesti cu partenera/ul esti ca si casatorit. Urasc cuvantul "concubinaj",ma zgarie pe creier cand il aud.

Nu inteleg de ce oamenii fac ecografii 3D cu copii nenescuti. Ok, inteleg ca a avansat tehnica si vrei sa vezi daca e intreg, are maini, picioare si tot ce trebuie, dar sunt hidosi, mutanti...ma sperie. Sunt nou nascutii urati, dar cei carora nu li s-au format membrele...capul... Eu nu o sa fur pozele de pe FB pe care le-am vazut azi sa le pun aici, dar cine e interesat le gaseste pe google images.

Altceva...M-au dezamagit oamenii in ultima perioada, de fapt ma dezamageste in fiecare zi cate cineva cu ceva, dar sunt faze mici, peste care pot sa trec. Dar cand vad oameni cu care eu legasem oarecum prietenii sau relatii ok cum isi schimba comportamentul de la o zi la alta sau de la o persoana la alta raman uimita. Nu inteleg cum azi poti fi intr-un fel si maine in alt fel. Adica genul de oameni care vorbesc de rau alti oameni si nu-i suporta si bla bla ca apoi cand persoana respectiva e de fata sa o pupe in cur.

Sunt frustrata. Am cateva frustrari dar cea mai mare frustrare a mea iese la iveala atunci cand nu-mi place o situatie deloc si nu pot sa fac nimic sa o schimb. Ca stiu ca daca vb cu persoana care ar putea sa schimbe situatia nu ma va asculta, sau nu m-ar crede...Si atunci devin foarte stresata si nu ma mai pot concentra pe nimic altceva si imi vine sa bat pe toata lumea.

Mi-ar placea sa am dubla personalitate (m-a inspirat South Park-ul de aseara). Sa fiu ziua un om si noaptea alt om. Sa traiesc doua vieti. Dar sa nu fac rau nimanui.Ma mai gandisem la asta mai demult. Cand eram mai mica imi imaginam tot timpul (de fapt cred ca toti copii faceau asta) cum ar fi sa fii ziua om normal si noaptea un super erou... sau nu neaparat... dar sa ai o super putere...Eu vroiam sa fiu Plastic Girl (varianta feminina mica :) a lui Plastic Man). Sa nu mai iau tramvaiul ca sa ajung unde vreau :) - de asta vroiam. La un moment dat am vrut sa fiu invizibila. Faceam scenarii in capul meu cum ar fi sa nu ma vada nimeni, cum as fura direct din seiful bancii si cum m-as imbogati.

Mi-as dori sa fiu buna la ceva, sa am un talent. Pana acum nu mi-am descoperit nici unul. Nu sunt creativa, nu stiu sa ma exprim in cuvinte pompoase, nu ma pot transpune in personaje. Nu am nici un talent, nu stiu sa fac nimic iesit din comun, am o viata destul de plictisitoare si monotona dar macar ma iubeste cineva si asa, ceea ce ma face mereu sa ma intreb: "de ce?".