Londra

Nu stiu de ce,dar mi s-a facut brusc dor de srazile Londrei.Poate pentru ca acum privesc intamplarile mai putin placute care s-au intamplat acolo cu alti ochi,pentru ca m-am linistit si m-am regasit pe mine,asa cum eram inainte de a pleca acolo.Mi-e dor de Londra,cu stradutele ei linistite,cu casute frumos aliniate,dar si de bulevardele mari din centru,unde m-am pierdut deseori mancand banane si admirand cladirile acelea impozante.Imi placea sa ma plimb,dupa ce ieseam de la serviciu,singura pe strazi.Eram obosita,dar niciodata nu ma duceam direct acasa.Imi placea sa ma plimb printre oamenii aceia straini,de toate culorile si etniile.
In diminetile de duminica deschideam larg geamurile camerei mele sa simt mirosul de trandafiri din gradina.
Zilele in care ma duceam la familia Boleyn sa stau cu fetitele erau cele mai frumoase.Locuiau la marginea Londrei,intr-o casa din lemn,un adevarat camin.In spatele casei,o mica pajiste pe care pasteau intodeauna doi cai.La pranz dupa ce culcam fetele,stateam pe veranda si ma uitam la cai.Asa imi imaginez eu viata perfecta:o casuta de lemn si o pajiste in spatele casei pe care pasc doi cai. Batrana,bunica fetelor,ma invita intodeauna la ceai cu lapte,pe care nu-l sufeream,dar il beam de dragul de a sta cu ea la povesti.Imi povestea cum este viata in Anglia,eu i povesteam cum e viata in Romania...
Cand m-am intors in Romania am urat Anglia,nu vroiam sa mai aud,dar acum,judecand la rece toata experienta,m-as intoarce,macar in vizita...